Pentru că are cel mai bun rating, Sebi Ghiţă va face la RTV şi o emisiune de gătit

„Meridiane gastronomice cu Sebastian Ghiță” ar putea fi cea mai de succes emisiune culinară din România anunță producătorii de la RTV care au pregătit telespectatorilor un „regal” de arome și locuri exotice și distracție fără seamăn. Ideea le-a venit după ce au văzut că video-urile cu Sebastian Ghiță spunând tâmpenii fac un rating excelent, comparativ cu restul tâmpeniilor debitate pe post. 

În episodul pilot Sebi Ghiță este în Filipine unde discută cu pescarii din satul Juwwatau despre cum se mănâncă scoici prăjite în ulei de cocos cu ceapă. Acesta este învățat de oamenii locului să facă o tigaie de scoici în timp ce el îi învață cum în România Codruța Kovesi este mână-n-mână cu toți puternicii zilei și cum s-au coalizat împotriva lui pentru că e sincer și bun și vrea binele României. 

„Pescarii îl ascultă, efectiv, cu gura căscată”, a povestit un producător al emisiunii. Cunoscutul chef Anthony Bourdain spune că emisiunea l-a lăsat mut și că niciodată nu s-a gândit să combine călătoriile cu turismul și cu dezvăluirile incendiare bombă despre corupția la nivel înalt. „Dacă aveam și eu norocul să debutez la Realitatea TV acum eram un nume în domeniu”, a spus Bourdain. 

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

31 ianuarie 2017 11:12
Citește mai mult despre: gatit sebi ghita

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult