Pentru că n-a nins, bucureștenii se bulgăresc cu gunoaie

Feerie cu mizerie în Capitala României, unde locuitorii privați de zăpadă se descurcă și ei așa cum pot, adică se bulgăresc cu gunoaiele care se găsesc la tot pasul. Din fericire a și plouat, așa că au la dispoziție și mult noroi cu care își mai pot însenina Crăciunul.

Încă de la primele ore ale dimineții, îndopați cu E-uri, bucureștenii au ieșit din apartamentele lor mizere și s-au îndreptat spre mașinile lor parcate ilegal, și după o jumătate de oră în trafic au parcurs cei 2500 metri până la cel mai apropiat parc, unde s-au înjurat puțin pentru locurile de parcare insuficiente.

Fericiți că au ajuns în aer liber, ei și-au aprins o țigară și au început să se alerge, lovindu-se cu bucăți de plastic, cartoane, zdrențe și ce mai aruncă lumea prin București, așa cum pe vremuri făceau bunicii lor cu bulgări de zăpadă. Bucureștenii mai înstăriți și-au adus gunoiul cu ei, dar cei mai nevoiași s-au descurcat cu ce au găsit: peturi și alte gunoaie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
26 decembrie 2021 10:08
Citește mai mult despre: București gunoi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult