Pentru că n-au apă caldă, bucureștenii vor primi raclete ca să dea jos jegul de pe ei

Pentru că mai bine de jumătate dintre bucureșteni nu au apă caldă în aceste zile, autoritățile locale au decis să le facă o bucurie și să le dea o alternativă viabilă la spălat. Mai exact, locuitorii Capitalei vor primi gratuit raclete, ca să le folosească la dat jos jegul de pe ei.

Racletele vor fi distribuite de către polițiștii locali, care își vor da cu racletele pe burtă sau ceafă, ca să le arate bucureștenilor cum se face corect operațiunea de dat jos jegul de pe corp. Atenție, însă, datul cu racleta va putea fi făcut doar în locuri special amenjate, nu oriunde în spațiul public!

După ce apa caldă va reveni în București, racletele vor trebui returnate la primăriile de sector, ocazie cu care vor fi verificate la microscop pentru a se stabili dacă au fost într-adevăr folosite la dat jegul jos de pe corp. Cei care sunt prinși că nu le-au folosit riscă nu doar amenzi din partea primăriei, ci și pierderea locului de parcare, în caz că au unul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
9 august 2023 11:11
Citește mai mult despre: apa calda

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult