Pentru că nu mai avem delfini, Delfinariul din Constanţa se transformă în Guvidariu

Criza de delfini se face resimțită și pe piața românească a delfinariilor. Confruntat cu o lipsă acută de aceste mamifere, precum și din cauza restricțiilor ce țin de etică, administratorii celebrului stabiliment au stabilit transformarea acestuia în guvidariu, pentru că guvizi avem din belșug. 

„Guvidul este un animal extrem de prietenos, e ca un fel de delfin mai mic și mai urât. De-aia și este mai prietenos. În bazinele noastre încăpeau până acum câțiva delfini, dar dacă vorbim de guvizi putem băga sute, poate mii de astfel de pești”, a declarat șeful Guvidariului din Constanța, Decebal Cernea.

Acum antrenorii lucrează zi lumină pentru dresarea guvizilor să facă giumbușlucuri în apă pentru distracția turiștilor care plătesc o sumă consistentă pentru spectacol. Cel mai important truc ce poate fi învățat va fi cel prin care guvidul e momit cu o felie de lămâie și sare direct pe grătarul încins, amplasat lângă bazin. Din acest punct de vedere, guvizii sunt mult superiori delfinilor, că merg mult mai bine trași prin mălai și cu puțin mujdei de usturoi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

11 august 2020 07:31
Citește mai mult despre: delfin

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult