În sfârşit, măsuri concrete din partea autorităţilor române! Pentru a preveni răspândirea coronavirusului fără să le dea bătăi de cap părinţilor, Ministerul Educaţiei a decis ca şcolile să se închidă până în aprilie, dar cu copiii înăuntru.

incuiat_in_scoala.jpg
"De regulă, şcolile se închideau cu copiii afară, dar suntem în 2020, nimeni nu mai poate lăsa un puşti de 10 ani singur acasă, că îşi cumpără jocuri de pe Steam cu cardul lui ta-su", a precizat un reprezentant al Guvernului.

"Mi se pare excelentă varianta asta. Tot auzeam că se închid şcolile şi îmi făceam griji că n-am unde să-i las pe cei mici cât sunt eu la muncă", spune Aureliana, mamă a cinci copii.

Potrivit autorităţilor, pentru a trece cu bine peste această perioadă dificilă, copiii izolaţi în şcoli vor primi pufuleţi prin gratiile de la geamuri, iar în şcolile fără geamuri, aceştia o vor putea mânca pe învăţătoare.

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Vasile | Monday, 09.03.2020 16:48 Social

National Cinematografic