TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Pericolul mersului pe munte în şlapi. Ursul simte mirosul de picioare de la 4 km ŞI ÎI PLACE

Scris de TNR
@
10 august 2026 14:06
Pericolul mersului pe munte în şlapi. Ursul simte mirosul de picioare de la 4 km ŞI ÎI PLACE

Românii care urcă pe munte în şlapi se expun unui risc colosal, avertizează Salvamontul şi zoologii! Potrivit experţilor, urşii nu doar că simt mirosul de picioare chiar şi de la 4 kilometri distanţă, dar sunt foarte atraşi de el, iar pentru masculii de urs acesta e un puternic afrodiziac.

„Urşii sunt nu doar animale teritoriale, dar simt o atracţie pentru mirosurile neplăcute şi, pe deasupra, au un adevărat fetiş pentru picioare. Mari, mari perverşi urşii ăştia. Cine îşi expune degetele de la picioare, mai ales nespălate, umblând în şlapi pe traseele montane se transformă practic într-un magnet de urşi flămânzi şi libidinoşi”, explică Filimon Maricescu, ursolog şef la Salvamont Prahova.

„E ca şi cum laba piciorului tău ar fi o sirenă care urlă non-stop ‘Fă sex cu mine şi mănâncă-mă’. În limba urşilor, bineînţeles”, confirmă Mircelian Grozdoiu, jandarm montan.

„Gândiţi-vă că au fost cazuri de oameni atacaţi de urs în mallul din centrul oraşului doar pentru că umblau în şlapi. Imaginaţi-vă ce se poate întâmpla în pădure”, adaugă prof. Pavel Lupu, zoolog de urşi.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi