Pisica unui român toarce atât de tare, că vecinii cred că dă el cu bormașina

Nu toate zgomotele neplăcute din apartamente vin pentru că există câte un vecin care are un penis foarte mic și compensează cu un burghiu foarte mare cu care găurește pereții. În unele cazuri sursa zgomotului este alta, cum e cazul lui Floflo, motanul unui cetățean din Popești Leordeni, care toarce atât de tare că zbârnâie termopanele.

„De obicei se aude de dimineață zgomotul, după ce se trezește stăpânul lui și-i dă de mâncare. După ce se ghiftuiește bine animalul se pune pe pervazul de la geam și începe să toarcă mulțumit. Să vă mai spun că și plescăie când mănâncă, de am tot timpul impresia că vecinul face sex cu ură?”, se plânge un locatar din același bloc.

Din fericire motanul zgomotos este castrat, pentru că altfel când intra în călduri și mieuna oamenii credeau că a intrat cineva cu ambulanța direct pe casa scării la etajul 3. Proprietarul animalului spune că el s-a obișnuit cu zgomotul și, în plus, acesta acoperă pe cel al celorlalți locatari care dau cu bormașina toată ziua prin casă.

Scris de Eftimie
30 iulie 2020 04:07

Articole asemanătoare

Vezi mai mult