Piteştiul va fi redenumit Braşov, ca să putem raporta la UE că am terminat autostrada Bucureşti-Braşov

România ar putea câștiga sume importante de la Uniunea Europeană pentru construcția de autostrăzi dacă un proiect al Guvernului va fi aprobat zilele următoare. Acesta prevede schimbarea denumirii orașului Pitești în Brașov pentru a putea raporta că am finalizat autostrada București-Brașov.

„Știm că foarte mulți doreau ca tronsonul Pitești-Sibiu să fie finalizat primul, dar pentru aceasta trebuia să schimbăm numele Bucureștiului în Sibiu și asta ar fi creat nemulțumire printre pensionarii care formează cam 80% din populația capitalei, care nu vor ca lucrurile să se schimbe, că nu le plac lucruri care sunt noi. Așa că am ales varianta Pitești-Brașov”, a declarat o sursă din ministerul Transporturilor.

Această variantă nu aduce nici un fel de schimbare în viața locuitorilor de-acolo pentru că, deși Brașovul are mult mai mulți moldoveni decât Piteștiul, și ne-ar putea da asta de gol în fața oficialilor europeni, orașul argeșean are și el o cotă importantă de oameni proști și săraci care pot juca fără probleme rolul de moldoveni în cazul unei inspecții.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

28 aprilie 2017 08:26
Citește mai mult despre: autostrada Brasov pitesti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult