Pizzeria zburătoare Alitalia se închide. Cursele  vor fi preluate de Fornetti Air

Sfârșit de drum pentru lanțul de pizzerii zburătoare Alitalia. Model de business unic în lume, pizzeriile zburătoare au făcut curse timp de 75 de ani, oferindu-le clienților nu doar pizza de calitate, ci și un drum sigur la destinație, cu excepția unor accidente aviatice catastrofale care nici nu merită menționate.

Alitalia a apărut după ce savanții italieni Mario și Luigi Pizzante au descoperit că gustul de pizza devine și mai intens la altitudini de peste 8000 de metri. Avioanele Alitalia au fost echipate cu cuptoare cu lemne, motiv pentru care bagajele de cală erau restricționate la doar 18 kg.

Din păcate costurile tot mai mari ale ingredientelor, dar și accidentele cu mozzarella fierbinte au dus compania la faliment. Avioanele au fost cumpărate de low-costul Fornetti Air, care a decis deja să înghesuie de 2 ori mai mulți pasageri și să taie prețul biletelor la jumătate, însă oferă la bord doar produse din aluat congelat, încălzit la microunde, mult mai ușoare decât cuptoarele de cărămidă.

”E pecatto că ne orientăm quasi doar spre profit și nu le mai oferim clienților servicii di qualita. E o porcheria, totul îmi pare ca o pizza cu crustă groasă, o mizerie”, a spus fostul manager Alitalia, Prosciutto di Quattro Funghi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
15 octombrie 2021 12:58
Citește mai mult despre: Alitalia avion Fornetti pizza

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult