Ploaie cu procurori în Târgu Jiu după ce medicul şpăgar a încurcat rugăciunile

O rugăciune greşită l-a băgat în belele pe chirurgul de la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu! În timp ce dialoga cu Maica Domnului, acesta a spus „fericeşte-ne cu procurori” în loc de „fereşte-ne de procurori”.

Nici cinci minute mai târziu, asupra oraşului s-a stârnit o ploaie de procurori teribilă, unii dintre procurori fiind de dimensiunile oului de porumbel. Purtaţi de vânt în casele oamenilor, procurorii căzuţi din cer au pus sub acuzare, fără milă, zeci de doctori, profesori, politicieni, poliţişti şi numeroşi alţi şpăgari surprinşi fără umbrelă.

„Când mi-am dat seama ce am făcut, am încercat să fug să închid geamul, dar deja înotam în procurori până la brâu. Şi măcar dacă m-ar fi afectat doar pe mine faza asta, da’ s-au umplut de procurori şi colegii mei, şi acum tot spitalul are boală pe mine”, se plânge chirurgul.

„Cu rugăciunile astea puternice nu e de glumă”, explică Geani Onufrie, teolog. „Nu vreţi să ştiţi ce a păţit Borcea când a zis-o pe aia cu ‘cred în Tatăl Autostivuitorul’.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
9 iulie 2021 14:42
Citește mai mult despre: procurori spaga

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult