Poliţia a destructurat o reţea infracţională extrem de periculoasă de furturi la urne!

Zeci de secţii de votare din ţară au intrat zilele acestea în vizorul oamenilor legii după ce au apărut suspiciuni de fraudă la referendumul din 29 iulie. O anchetă de amploare a Poliţiei Române a dus la identificarea şi destructurarea unei ample reţele infracţionale care se ocupa cu furturile la urne, dar şi cu plasarea buletinelor de vot obţinute din astfel de activităţi ilegale.

“Luau voturi pe care abia dacă se vedea ştampila, le curăţau puţin şi le revindeau ca noi”, explică purtătorul de cuvânt al IGPR. “Am descoperit multe voturi înregistrate iniţial în România şi care ulterior au ajuns în alte ţări, de pildă Belarus, prin intermediul reţelelor de traficanţi. Acest fenomen al furturilor la urne ia amploare cu cât se organizează mai multe alegeri şi referendumuri şi de aceea recomandăm tuturor partidelor şi formaţiunilor politice să nu cumpere voturi de la necunoscuţi, chiar dacă sunt mai ieftine, deoarece nu au de unde să ştie care este provenienţa lor. Gândiţi-vă că multe din aceste voturi ar putea proveni chiar de la minori!”

Infractorii se apără însă spunând că n-au furat ca să obţină vreun profit, ci din cauza sărăciei. “Nici măcar acte de identitate nu avem, cum să votăm?”, zice unul dintre suspecţii de furt la urne. “Nouă ne plâng copiii acasă că nu au stat de drept, ce să facem? Trebuie şi noi să luăm de la alţii mai bogaţi.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
16 august 2012 10:12

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult