Poliţia rutieră ameninţă: Maşinile blocate în trafic vor fi ridicate

Zeci de mii de şoferi au blocat ieri capitala în drum spre serviciu, în semn de protest faţă de măsurile luate de Guvern.

Potrivit lor, manifestaţia a fost una spontană, niciun şofer nu voia iniţial să blocheze oraşul, ba dimpotrivă. Dimineaţa, când au plecat de acasă, toţi aveau de gând să ajungă cât mai repede la serviciu.

„Abia atunci când mi-am dat seama că n-o să mai trec niciodată de semaforul ăsta m-am hotărât să protestez”, a declarat pentru TNR contabilul unui liceu din Bucureşti, care se grăbea să ajungă la serviciu pentru a sta la o cafea cu profesoara de desen. „Suntem ca capătul răbdării, trebuie să protestăm, nu avem ce face. Efectiv nu avem ce face, te plictiseşti groaznic dacă stai pur şi simplu în maşină.”

Bucureştenii spun că ambuteiajele sunt atât de crunte încât unii şoferi şi-au făcut amante prin zona semafoarelor la care stau mai mult.

Mulţi spun că blocajele sunt cauzate tot de agenţii rutieri, care s-au hotărât să combată traficul. După ce au auzit că traficul de droguri şi de carne vie sunt ilegale, poliţiştii au ajuns la concluzia că traficul, în general, e un lucru rău. Pentru a fi siguri de reuşită, agenţii de la Rutieră au anunţat că vor trece la ridicarea maşinilor blocate în trafic.

În altă ordine de idei, un poliţist a murit şi alţi doi au ajuns la spital după ce un coleg pus pe glume le-a vorbit despre necesitatea combaterii traficului intestinal.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
20 mai 2010 22:23

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult