TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Poliţia Rutieră avertizează: „Şoferii care nu au cauciucuri de ceaţă vor fi amendaţi”

Scris de TNR
@
24 februarie 2012 12:06
Poliţia Rutieră avertizează: „Şoferii care nu au cauciucuri de ceaţă vor fi amendaţi”

Mai mulţi şoferi au rămas înceţoşaţi pe DN7, în urma căderilor masive de ceaţă din ultimele zile. Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă a avertizat conducătorii auto asupra pericolului acestui fenomen: „În zonele montane bucăţi mari de ceaţă s-au desprins deja de pe versanţi și cad pe carosabil. Recomandăm şoferilor să fie dotaţi cu lopeţi pentru ceaţă şi să aştepte sosirea utilajelor de desceţoşare, dotate cu ventilatoare de mare putere.”

Pâcla s-a depus pe carosabil în majoritatea regiunilor ţării, de aceea toţi şoferii care vor fi prinşi conducând fără cauciucuri adecvate, vor fi amendaţi. „Anvelopele sunt dotate cu lamele de cuțit microscopice care taie ceaţa,” spune Diniţă vizibil entuziasmat. „Sunt şi fosforescente. Nu numai că sporesc vizibilitatea pe timpul nopţii, dar și gagicile se înghesuie la mașină ca fluturii la bec!”

Şoferii se plâng însă că anvelopele sunt prea costitisitoare şi trebuie înlocuite prea des. „Abia schimbasem cauciucurile de frunze la sfârşitul toamnei, că acum tre’ să pun altele,” ne-a spus un şofer de tir nemulţumit. „Am nevastă, copil şi două prostituate de hrănit. O să rămân cu cauciurile de gheaţă, chiar dacă mai au puţin şi mi se topesc pe mașină.”

 

Autor: Adrian

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi