Poliţiştii bulgari au recuperat maşina primarului din Clejani. Udrea spune că la noi nu s-ar fi întâmplat asta

După ce i-a fost furat BMW-ul din parcarea unui hotel din Bulgaria, primarul din Clejani, Florin Nidelea a avut plăcuta surpriză să-şi găsească maşina, însă înmatriculată cu numere bulgăreşti. „Am revăzut maşina într-un parc auto unde am fost condus de politiştii bulgari, este în bună stare, doar softul de la contact a fost stricat”, a declarat primarul. Înainte să le dea un răspuns poliţiştilor bulgari, care din obişnuinţă încercau să-i vândă maşina, tot din obişnuinţă primarul s-a arătat şi el interesat să o cumpere şi a început să se târguiască.

Vasăzică maşina a mers doar 22 de kilometri, deci e nerulată în ţară. Însă în maşină s-a fumat, covoraşele erau murdare de nisip auriu iar carpeta de pe perete dispăruse. La o primă vedere nici CD-ul cu muzică lăutărească nu mai era în casetofon, deci maşina şi-a mai pierdut din valoare. Primarul şi-a exprimat şi temerea că hoţii bulgari s-ar fi polenizat pe bancheta din spate, iar ruşinea asta n-o mai spală toată apa Dunării. Poliţiştii au tot ţinut la preţ dar, văzând că au de-a face cu un profesionist, au cedat. Exaltat că a găsit un chilipir, Nidelea a băgat mâna după portofel să plătească maşina, însă portofel canci. Amabili, poliţiştii bulgari l-au invitat să-şi aleagă un portofel dintr-un parc de portofele.

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
6 mai 2010 09:35
Citește mai mult despre: Bulgaria furt masina politisti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult