Poluarea din Bucureşti, explicată. În satele din Ilfov încă se ard vrăjitoare pe rug

După ani de incertitudini, autorităţile au descoperit adevăratul motiv al poluării masive din Capitală! Potrivit ofiţerilor Gărzii de Mediu, în numeroase localităţi rurale din Ilfov, vrăjitoarele sunt încă arse pe rug, exact ca în Evul Mediu.

Mai mult, o bună parte din ruguri sunt confecţionate din cauciucuri şi alte deşeuri toxice, pentru că localnicii sunt ferm convinşi că norii de fum negru alungă duhurile rele, adaugă oamenii legii.

„La doi paşi de clădirile de birouri din Pipera şi Voluntari, în satele din Ilfov, oamenii încă dau foc la vrăjitoare şi eretici. Chiar ieri a strigat unul la Sinteşti că pământul e rotund… Rezultatul? Nici două ore mai târziu, senzorii de poluare din Colentina şi Pantelimon se înroşiseră toţi”, explică Aurel Marcel, agent al Gărzii de Mediu.

În alte localităţi din Ilfov, unde civilizaţia a început să pătrundă încă de anul trecut, situaţia e marginal mai bună. „Nu avem nimic împotriva combaterii vrăjitoriei, dar s-au inventat atâtea metode moderne, cum ar fi ghilotina sau spânzurătoarea. Puţini ştiu asta, dar când arzi vrăjitoarele pe rug, există riscul să te deoache”, a explicat primarul din Bragadiru, şamanul Talpă-de-Viezure.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
29 martie 2021 15:16
Citește mai mult despre: poluare

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult