Poruncă de la Palat: desfiinţaţi spitalele, otrăviţi fântânile şi retrageţi-vă în munţi!

Deşi a capitulat de mult, guvernul nostru nu vrea să predea ţara fără luptă. În urma discuţiilor cu FMI, premierul Traian Băsescu susţine că 200 de spitale din întreaga ţară vor trebui închise. Criza economică este prea puternică pentru a fi înfruntată direct, aşa că ne vom retrage din calea ei, folosind tactica pământului pârjolit. Foarte curând, criza economică va afla că totul îi este potrivnic în această ţară şi că nu are cum să ne afecteze pe noi, pentru că nu vom mai avea nimic de pierdut.

După ce vom desfiinţa jumătate din spitalele patriei, vom distruge tot ce ar putea fi folosit împotriva noastră: industria, turismul, educaţia, absolut tot. N-ar trebui să dureze mult, pentru că oricum n-a mai rămas mare lucru de distrus. În mare secret, oamenii de stat lucrează la strategia asta de mai bine de douăzeci de ani. Departe de ochii curioşilor, guvernele care s-au succedat după 1989 au avut maturitatea de a duce mai departe acest proiect de distrugere a ţării ca pe o sarcină istorică, iniţiată de Carol al II-lea.

Apoi vom otrăvi fântânile, vom arde grânele şi ne vom retrage în munţi. Acolo vom organiza o mişcare de subzistenţă, exact ca până acum. Vom trăi numai din pescuit şi vânătoare şi vom duce un război de uzură împotriva FMI, care o să plângă de foame prin casele noastre. Hoardele de creditori vor strânge resturile de pe masa noastră din sufragerie şi vor dormi în paturile noastre, ca fraierii. Noi în timpul ăsta ne vom dezorganiza în linişte armata, vom prinde puteri şi ne vom pregăti pentru bătălia finală, pe care o vom pierde în condiţiile impuse de noi.

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
11 mai 2010 15:31
Citește mai mult despre: criza FMI guvern spital

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult