Prefectul de Blaj, mort în condiţii suspecte. Poliţia are deja o listă de subprefecţi.

Prefectul de Blaj a fost găsit marţi seara decedat de beat în biroul său din prefectură. Cel care l-a descoperit a fost secretarul prefecturii, care venise să încuie uşa de la biroul prefectului. El a alertat imediat poliţia, vizibil afectat de faptul că nu poate încuia uşa ca să plece acasă.

După primele cercetări se pare că înainte să moară de beat prefectul consumase o importantă cantitate de alcool. Cantitatea de alcool este importantă mai ales pentru barman, pentru că prefectul băuse mult alcool pe datorie.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au găsit în biroul prefectului câteva obiecte suspecte: un nai, două biluţe de muci, o vuvuzelă şi un bilet de adio, pe care însă nu era scris nimic, nici măcar „Adio.” Anchetatorii au dedus imediat că biletul nu putea să fie decât unul de adio, din moment ce prefectul murise.
Puse cap la cap, toate aceste indicii i-au făcut pe poliţişti să creadă că e vorba de o înscenare grosolană. Deşi ancheta este abia la început, poliţiştii au deja o listă de suspecţi care urmează să fie achitaţi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
15 iulie 2010 12:12
Citește mai mult despre: bilet de adio blaj crima prefect vuvuzela

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult