Pregătiri de război! Armata a rechiziționat 30 de parașute din clubul Bamboo

Situația tensionată din Ucraina a generat mobilizare în cadrul armatei române. În această seară, un grup de soldați s-a prezentat în clubul Bamboo, de unde a rechiziționat toate parașutele aflate în interior. În jur de 30 de parașute au fost astfel transferate din Bamboo într-o unitate militară de lângă Ploiești.

Entuziasmul inițial al soldaților din unitatea militară a dispărut însă rapid, după ce s-a descoperit că parașutele din Bamboo nu pot fi folosite, că toate sunt sparte. Întrebate cine le-a spart, cel mai frecvent nume rostit a fost cel al lui Cristi Borcea. Ulterior, parașutele au fost returnate clubului Bamboo.

Nu e însă totul pierdut pentru parașutele din Bamboo. Se pare că oficialii NATO ar vrea ca ele să fie totuși rechiziționate, dar nu ca să fie folosite de soldații români, ci de către cei ruși. „Dacă reușim să le infiltrăm printre soldații ruși staționați la granița cu Ucraina am putea evita războiul. Sau, cel puțin, să-l mai amânăm o perioadă“, crede un înalt oficial NATO.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
22 februarie 2022 18:39
Citește mai mult despre: armata Bamboo

Comentarii 1 comentariu

  • Pai si bombardierii cui-i lasati?

Alte articole

Vezi mai mult