Primăria Târgu Jiu a modernizat Masa Tăcerii: acum se poate juca și table și șah

După mai mulți ani de amânări și uitare, primăria Târgu Jiu a decis în sfârșit să îngrijească și monumentele lăsate acolo de legendarul Constantin Brâncuși și le-a inclus într-un amplu program de modernizare. Ultima etapă a constatat în refacerea Mesei Tăcerii astfel încât acum se poate juca la ea șah dar și table. 

„Mai vin oameni în parc să se relaxeze, oameni în vârstă dar și tineri, și nu au nimic de făcut. Am scobit în masă să punem tabla de șah, și am făcut în unele zone niște ridicături frumoase din rigips și faianță, unde să pui tablele și să dai cu zarul”, a declarat primarul localității Târgu Jiu. Alte amenajări includ inlocuirea stratului protector de pe Coloana Infinitului cu inox, pentru că acesta este mai rezistent. În vârful coloanei va fi pus un bec, ca să ilumineze zona și va fi prinsă o tiroliană, să aibă o bucurie și copiii. 

„A trebuit să acoperim cu o cârpă Poarta Sărutului, e totuși un monument indecent, nu mergi în parc să vezi doi oameni cum își bagă limba-n gură”, a spus primarul. Întrucât edilii nu au reușit să introducă ansamblul arhitectural în patriomoniul UNESCO, zilele următoare vor începe demersurile pentru introducerea acestuia în patrimoniul Federației Internaționale de Table. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

21 iulie 2015 11:14
Citește mai mult despre: Brancusi coloana infinitului masa tacerii

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult