Primarul din Brăila, arestat pentru înaltă trădare! E bănuit că ar fi colaborat cu Galaţiul

Un criminal se plimba liber printre cetăţenii oneşti! Primarul oraşului Brăila, Aurel Simionescu, a fost arestat recent pentru înaltă trădare, după ce un raport CNSAS a scos la iveală că, înainte de 1989, acesta ar fi colaborat îndeaproape cu oraşul Galaţi.

Amintim cititorilor că filiala Brăila a CNSAS are o misiune în plus faţă de omoloagele ei din alte judeţe: să cerceteze arhivele Securităţii pentru a-i depista pe brăilenii care au servit, în trecut, interesele rivalilor gălăţeni.

“Iniţial am crezut că îl saltă DNA-ul pentru abuz în serviciu şi fraudă”, spune un concetăţean, “dar ulterior am aflat că se face vinovat de nişte fapte mult mai grave: nu numai că avea un văr gălăţean get-beget, dar a şi alimentat de la benzinării gălăţene, ba chiar A LOCUIT o vreme în Galaţi. Asta e o palmă pe faţa Brăilei, un gest de neiertat, care ne face să reconsiderăm pedeapsa capitală.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
5 februarie 2016 13:33
Citește mai mult despre: arest Brăila galati primar tradare

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult