Primul grătar pe 2016. Românii înjură autorităţile că n-au luat gunoiul lăsat tot de ei anul trecut

Românii visează la autostrăzi ca în occident dar guvernanții lor nu sunt în stare nici măcar să adune gunoiul de pe străzi. Asta au constatat cetățenii care au fost astăzi la grătar și au descoperit că autoritățile iar nu și-au făcut treaba și nu au adunat peturile, cartoanele și restul mizeriilor lăsate acolo anul trecut. 

„Sezonul 2015 de grătare s-a încheiat cam prin octombrie, au avut timp berechet să vină și să strângă gunoiul. N-au făcut-o și vă spun eu de ce: nepăsare și indiferență. Aceeași nepăsare care lasă oamenii să moară în spitale, care ține copiii noștri în școli fără încălzire. Și-acum, uite-i, nici măcare câteva peturi n-au fost în stare să adune”, a povestit un turist care a venit cu familia la iarbă verde.

Autoritățile se scuză și spun că nu a fost timp suficient pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate care să pună în valoare avantajele realizării unui studiu de fezabilitate pentru crearea unui caiet de sarcini în vederea organizării unei licitații pentru un proiect de managment național al deșeurilor în zonele verzi. Între timp, turiștii vor trebui să se descurce cu grătarul cum pot, să-l facă între deșeuri sau să le dea foc și lor.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

16 aprilie 2016 13:33
Citește mai mult despre: gratar gunoi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult