Prințul nigerian, varianta românescă: spam cu ruda din Moldova care ți-a lăsat sute de kile de țuică

Tot mai mulți români cad pradă escrocilor de pe internet. Iar aceștia sunt din ce în ce mai inventivi, ca dovadă noua țeapă cu unchiul bogat din moldova, care a murit și a lăsat sute de kile de țuică. Dar, ca în orice escrocherie, există o mică nadă: pentru a intra în posesia țuicii trebuie să trimiți niște bani, să facă actele de succesiune. 

„Am primit un e-mail cum că unchiul meu, Ghiocel Acrișor, a murit într-un accident de tractor alături de soția și copilul său și eu sunt singurul moștenitor al unei cantități de aproape 800 de kile de țuică. Tot ce trebuia să fac e să trimit 300 de lei unui vecin care a promis că se ocupă el de acte. Am trimis și nu am mai auzit nimic, apoi am verificat și ce credeți? Eu nu am nici o rudă Ghiocel Acrișor în Vaslui, n-am avut niciodată”, a explicat Robert Acrișor, una din victime, cum decurge escrocheria. 

Alți bucureșteni care au căzut pradă escrocilor din Moldova spun că au scăpat mai ieftin. „Mi-e mi s-a cerut doar două litre de țuică, să îi dau unui vecin să-și facă curaj să meargă la primărie să facă actele. Le-am trimis, n-am mai primit nici un semn”, povestește și Geo Leamandroi, al om escrocat prin metoda „moștenitorul”. Poliția însă avertizează românii să nu cadă în capcanele puse de infractori și să fi vigilenți: „Îți dai seama imediat că e o manevră când începe scrisoarea cu «a murit ruda bogată din Moldova». Așa ceva nu există”, a declarat șeful poliției Capitalei. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

24 septembrie 2015 10:55
Citește mai mult despre: Moldova spam tuica

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult