Producătorii ginului Bombay Sapphire, obligaţi să scrie pe sticle NU E SPIRT

În urma unei petiții semnate de peste 40.000 de drojdieri, ginul Bombay Sapphire va fi comercializat în România doar însoțit de o etichetă ultra vizibilă, pe care va scrie că nu e spirt. Problemele au apărut după ce într-o cârciumă din București au năvălit câteva zeci de drojdieri, care au dat pe gât mai multe sticle de Sapphire, convinși că e delicioasa licoare de 70 de grade.

Deziluzionați, drojdierii au spus că s-au simțit otrăviți și furați. ”Abia dacă are 40 de grade sec, și ăia mi l-au îndoit cu apă tonică. Păi ce facem? Unde e protecția consumatorului?”, a declarat un drojdier indignat.

Alți drojdieri spun că nota de plată a fost umflată inutil, pentru că ei au comandat și pâine la Bombay Sapphire, ca să-l filtreze, cum se face. De fapt, pâinea nu le-a fost de niciun folos și drojdierii au fost mâhniți, pentru că de banii ăia puteau să-și ia un spirt de 0,2l.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
17 septembrie 2021 18:21
Citește mai mult despre: gin

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult