Profesorii se plâng că pierd șpăgi de milioane de euro dacă se scot tezele
Noua reforma a învățământului lovește exact pe oamenii care trebuie să susțină acest sistem educațional. Eliminarea tezelor i-ar aduce pe acești bugetari în colaps, că ar pierde șpăgi de milioane pentru creștere de notă.
„Sunt disperat, efectiv vă spun, disperat. O să ajung să muncesc chiar și 6 luni pe an să reușesc să mă întrețin. Ce urmează, să ne oblige să facem lecții calumea să nu mai avem corijenți? Ce vor de la noi acești despoți ai învățământului, chiar să-i facem pe puleții ăia să învețe? Unde vom ajunge așa?”, se plâng profesorii.
Aceștia atenționează că în lipsa unor examene dure România ar putea fi văduvită de oameni competenți, precum președintele Iohannis, un om care a reușit să transforme un oraș de boschetari într-un oraș de boschetari apreciat de jurnaliștii de la București, aduși acolo să aplaude orice căcat pentru o ciorbă. Acest om care a reușit doar din meditații să obțină 5 case și președinția unui partid de labagii ca PNL, apoi cea a țării, nu va mai putea apărea, iar românii vor fi nevoiți să aleagă altceva în afară de un profesor, eventual un om care știe o meserie, sau, mai rău, un om căruia îi place să muncească.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.