TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Proiect legislativ: De la anul vom plăti taxă de protecţie pe autostradă

Scris de TNR
@
10 mai 2014 06:05
Proiect legislativ: De la anul vom plăti taxă de protecţie pe autostradă

Ministerul Transporturilor a anunţat că protecţia celor două tronsoane de autostradă (A1 şi A2) va fi concesionată clanurilor locale de mafioţi, acestea urmând să administreze și autostrada și luptele dintre șoferii care se ceartă în trafic. Conform caietului de sarcini, clanurile mafiote ce vor administra autostrăzile trebuie să stabileacă o serie de reguli după care se va circula pe aceste tronsoane rutiere.

”Regulile sunt cele de bun simț, pe care le știe, de altfel, toată lumea: schimbarea benzii de mers se semnalizează prin ridicarea degetului mijlociu, orbirea cu faza lungă a oricărui participant la trafic e obligatorie și respectarea distranței de maxim 50 de centimetri față de automobilul din față”, a explicat un reprezentant al CNADNR.

Autorităţile promit că banii strânşi din concesionarea autostrăzilor vor fi folosiți pentru plata taxei de protecţie clanului răspunzător cu taxa de protecţie.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi