Proprietar de Oltcit, premiat de Agenția de Mediu, că are emisii zero de 20 de ani

Deținătorul unui autoturism Oltcit a primit din partea Agenției de Mediu un premiu pentru întreaga inactivitate, în valoare de 300 lei și doi rulmenți spate. Prestigiosul premiu, care se acordă anual, a fost conferit pentru că mașina are emisii zero de 20 de ani, cu toate că nu e electrică. Proprietarul spune că a lăsat păianjenii pe clanțele portierelor, ca să se mândrească cu faptul că nimeni n-a atins mașina în ultimele două decenii.

”O mașină electrică nu are emisii zero. E nevoie să se ardă cărbune la CET ca să produci curentul electric cu care se încarcă bateriile. Dar un Oltcit este mai nemișcat decât universul la zero grade Kelvin. E atât de imobil încât m-a sunat NASA să-mi ceară permisiunea să-l folosească pe post de reper fix pentru sateliți, că e cel mai nemișcat obiect de pe Terra. Bine, îl mai zgâlțâie găinile când cotcodăcesc”, se laudă proprietarul.

Automobil e un termen ironic pentru Oltcit, pentru că presupune mișcare, iar Oltcitul nu se mișcă de pe loc, și nici pistoanele motorului. Proprietarul spune că mașina nici n-a pornit vreodată. ”Eu sunt al doilea proprietar, dar am adus-o împinsă de la domnul care mi-a vândut-o, pentru că renunțase la găini și avea de gând să-și ia un Renault Megane ca să crească porci în el”, spune mândru proprietarul Oltcitului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
24 mai 2024 23:31
Citește mai mult despre: emisii oltcit poluare

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult