Actualii guvernanți credeau că s-au încheiat protestele și lumea nu mai iese în stradă. Nimic mai fals! Ca dovadă în această dimineață peste 50.000 de șoferi au mers în coloană de la Universitate spre Piața Victoriei, unde se află și clădirea guvernului. Protestatarii au început marșul de la primele ore ale dimineții iar în câteva ore protestul a devenit unul de anvergură.

trafic_aglomerat_valea_prahovei.jpg

Poliția a fost chemată să intervină pentru a-i imprăștia pe manifestanți dar au reușit să încurce și mai tare lucrurile. În urma postării unui agent de circulație în zona „Romană”, protestul s-a extins și pe bulevardele adiacente, cum ar fi Dacia. Marșul a fost unul serios, s-a claxonat și s-a înjurat încontinuu, iar majoritatea insultelor au fost adresate primarului PSD al capitalei, Gabriela Firea.

Binențeles că s-a lăsat și cu amenzi, zeci de șoferi care erau blocați între cele două repere importante ale capitalei din cauza traficului fiind sancționați pentru participare neautorizată la protest. Cei care aveau copii în mașină au primit și ei amenzi pentru că au venit cu ei la protest dar cel mai nefericit a fost un șofer care a fost amendat pentru câinele aflat pe lunetă care dădea din cap. „Lasă că știm că ai luat 30 de lei de la Soroș pentru el, ai de unde plăti”, au spus polițiștii.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Scris de Eftimie | Friday, 27.01.2017 05:35 Social

National Cinematografic