Provocarea părinților din sectorul 6: la ce vârstă îi spui copilului că Rareș Mănescu nu există?

Să crești un copil în sectorul 6 al capitalei este mai complicat decât pare la prima vedere. Ca orice regiune a țării, are și sectorul 6 are tradițiile și folclorul său, una dintre acestea fiind personajul imaginar Rareș Mănescu, zis „primarul sectorului”.

„Cât e mic copilul și întreabă cine e de vină pentru că n-are parc în Drumul Taberei, sau curățenie în Militari îi spunem că de vină e Rareș Mănescu, adică primarul. Apoi, când nu e cuminte, îl cumințim imediat spunându-i că vine Mănescu și-i strică toate jucăriile. Asta merge o perioadă dar, cu vârsta, începe să se prindă că așa ceva, primarul sectorului 6, nu există cu adevărat”, a povestit un părinte și folclorist din sectorul 6. 

Statisticile arată că, în medie, copiii încep să se prindă că primarul Rareș Mănescu nu există pe la 5-6 ani, când iau primele legături cu școlile din sector. „Sunt copii care cred încă în moș Crăciun la vârsta aia, dar dacă vine unul costumat în Rareș Mănescu și mănâncă căcat în fața lor își dau seama imediat că e un actor sau ceva similar”.  

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

30 ianuarie 2015 15:05
Citește mai mult despre: Rares Manescu sectorul 6

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult