Putori! Un sat din Teleorman e plin de pokemoni, dar localnicii aşteaptă să vină statul să-i prindă

Îţi vine să-i deportezi în lagăre de muncă! Într-un sat din Teleorman pokemonii zac neculeşi încă de la lansarea aplicaţiei, iar putorile de ţărani stau numai prin cârciumi, unde îşi trimit unii altora poze prin Whatsapp, în loc să pună mâna şi să adune distractivele animăluţe. Sătenii spun că aşteaptă să vină cineva de la centru să le prindă pokemonii şi să li-i aducă la poartă.

“Eu am ajutorul social foarte mic, şi nu pot să las gospodăria ca să umblu teleleu după pokemoni”, explică Victor T, teleormănean aflat în birt. Acesta susţine că nişte oameni din sat au prins vreo 2-3 pokemoni, s-au dus cu ei la primărie să-i dea la schimb pe nişte pungi de făină, dar au fost refuzaţi: “Primarul ne-a spus să ne potolim, că astea se dau numai la alegeri. Aşa că am aruncat pokemonii”.

“Eu sunt pensionat pe caz de boală, nu pot să mă aplec după pokemonii ăştia. Dacă mă vede cineva, poate îmi taie ajutorul social. Eu în acte să ştiţi că sunt orb, dar mă descurc, sunt pompier la primărie, cu toate că nu mă duc”, explică Gică, alt teleormănean puturos.

Din raţiuni de securitate, nu putem comunica numele satului unde uliţele gem de pokemoni, pentru că hipsterii s-au putea îmbulzi, însă în principiu puteţi încerca prin orice sat din Teleorman, că toţi de pe-acolo sunt puturoşi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
28 iulie 2016 14:29
Citește mai mult despre: pokemoni Teleorman

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult