RDS a scos Discovery Channel din grilă din cauza presiunilor Bisericii Ortodoxe

RCS-RDS a decis să scoată canalul Discovery din grila Digi, după ce Biserica Ortodoxă a făcut presiuni uriaşe pentru interzicerea documentarelor ştiinţifice care contrazic adevărul exprimat în Biblie.

„S-a mers prea departe cu evoluţionismul, erau emisiuni întregi despre cum Pământul se roteşte în jurul soarelui şi alte asemenea bazaconii”, susţine Patriarhul Daniel.

Patriarhia susţine că exista pericolul ca românii să creadă enormităţile difuzate de Discovery Channel şi să cadă astfel în păcate grave, care ar fi putut duce în cele din urmă la blasfemie.

„Normal că dacă îi spui unui copil zi de zi că Universul se trage din Big Bang, el va crede, chiar dacă în Biblie e scris foarte clar cum Dumnezeu a făcut lumea, oamenii, animalele şi plantele”, declară Patriarhul.

Campania BOR vizează în continuare şi alţi operatori de cablu, care continuă să hulească difuzând canale interzise de dogma creştină, precum National Geographic, Animal Planet sau History.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
24 noiembrie 2012 14:15

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult