Reformă în învățământ! Religia va fi înlocuită cu patriotism, predat de Lucian Mîndruță

Dezbaterile pe tema religiei în școli au luat sfârșit, după ce Ministerul Educației a decis să introducă ore de patriotism, în locul controversatei materii. Acestea urmează să fie predate de binecunoscutul blogger patriot Lucian Mîndruță, cel care și-a demonstrat cu vârf și îndesat patriotismul în urma mai multor postări care pur și simplu au însuflețit poporul.

„De ce să ne mai complicăm cu atâtea controverse, când există această nestemată numită Lucian Mîndruță? Este mult mai important pentru elevi să știe cum să-și iubească țara în care s-au născut din întâmplare, cum să se mândrească cu realizările mărețe ale semenilor de aceeași cetățenie, cum să meargă cu inconștiență pe front, deși n-au pic de pregătire militară sau fizic pentru așa ceva. Și ce om mai potrivit decât Lucian Mîndruță, această enciclopedie de patriotism?”, spune Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației.

Lucian Mîndruță are planuri mari. „La ore voi vorbi doar eu, pentru că vorbele mele sunt prea prețioase ca să fie întrerupte de niște mucoși care nu știu cu ce se mănâncă patriotismul, dar voi avea și invitați ocazionali din domeniul patriotismului, precum Dan Puric sau Oana Pellea”, a declarat acesta.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Luchian
18 februarie 2015 12:01
Citește mai mult despre: manual Mindruta patriotism

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult