Reparaţie istorică! Adevăratul ocrotitor al Bucureştiului e Dimitrie cel Bou, nu cel Nou

Timp de sute de ani, bucureştenii s-au închinat complet aiurea! O spune Departamentul pentru Sfinţi Corecţi al Bisericii Ortodoxe, care a stabilit recent că sfântul ocrotitor al Capitalei e cu totul altul decât se credea!

Potrivit părintelui Onufrie, expert al DSCBOR şi doctor în teologie ortografică, o simplă eroare de transcriere a făcut ca milioane de oameni să pupe moaştele greşite în fiecare an, pe 27 octombrie.

„Adevăratul patron al Bucureştiului nu e Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou, ci Sf. Cuvios Dimitrie cel Bou. E o diferenţă importantă, fiindcă unul e originar din Bulgaria şi a rămas în istorie pentru nişte minuni, iar celălalt e originar din Moldova şi a devenit cunoscut, după cum îi spune şi numele, pentru că a parcat ca un bou când a sosit pe aceste meleaguri”, explică părintele Onufrie.

„Putem să îi sărbătorim pe amândoi, putem să le invocăm ajutorul când ne lovim de greutăţile vieţii, important e să ştim de unde ne tragem!”, adaugă specialistul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
27 octombrie 2024 04:07
Citește mai mult despre: Bucuresti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult