Reparaţie istorică! Turcia va lipi cu super glue capul lui Brâncoveanu

Se pare că Turcia a înțeles toate apropourile cu declararea zilei de 16 august ziua martirilor Brâncoveni și insinuarea conform căreia mai bine ne decapităm decât să avem de-a face cu religia lor, așa că, fini diplomați, turcii au anunțat o reconciliere istorică. Oameni de știință de la Universitatea Uludağu au anunțat că vor lipi cu super-glue capul lui Brâncoveanu înapoi pe corp.

Pentru această lucrare extrem de complexă osemintele lui Constantin au fost scoase din biserica Sf. Gheorghe cel Nou din București, unde erau pupate de credincioși, spălate cu dezinfectat pentru a preveni răspândirea atât a coronavirusului cât și a ciumei lui Caragea și transportante într-o raclă specială la Istambul.

Importanta operațiune va avea loc în cea mai mare clinică de implant de păr din capitala Turciei, sub supravegherea unei echipe de specialiști. „De obicei implantăm păr în cap, până acum nu am încercat să implantăm capul cu totul, dar suntem convinși că această operațiune este posibilă și va fi încunată de succes”, a declarat Begibeg Mehmet Ali, șeful echipei de lipire. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

17 august 2020 10:05
Citește mai mult despre: Turcia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult