Repetiție pentru slujba de Paști la Patriarhie: se verifică seiful și se unge cu mir

Forfotă mare la Patriarhia Română, unde s-a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru slujba de Paști de la finalul săptămânii. Pentru ca totul să decurgă normal în noaptea de Înviere, mai marii Bisericii Ortodoxe Române fac e repetiție generală și se asigură că Preafericitul Daniel va avea toate motivele să fie fericit la finalul evenimentului.

Cel mai important este, ca-n fiecare an, seiful. El este verificat atent, să fie suficient de spațios, dar și sigur. Ușa seifului este unsă cu mir, pentru că tradiția ortodoxă spune că asta aduce noroc și va fi deschisă des, ceea ce înseamnă că banii vor intra într-un ritm alert în seif. De asemenea, mirul ajută ca ușa seifului să nu scârțâie, Patriarhul Daniel fiind foarte sensibil la astfel de sunete.

Tot azi, preoții ortodocși din toată țara primesc pe WhatsApp o poză cu seiful gol, ca să nu uite că de fiecare dintre ei depinde reușita umplerii lui. Ideea îi aparține Patriarhului Daniel, care este convins că imaginea unui seif gol îi va mobiliza pe preoții din toată țară la fel de tare cum îl mobilizează și pe el. „Când văd seiful gol, eu unul n-am odihnă până nu-l văd plin și sper că așa gândesc toți preoții noștri“, a spus Preafericitul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
18 aprilie 2022 16:05
Citește mai mult despre: pasti Patriarhul Daniel slujba

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult