Represalii! Luptător contra Statului Paralel, capturat de controlori pe linia lui 336, pentru că circula fără bilet

Bătălia împotriva Statului Paralel este una de gherilă și de durată, un adevărat război de uzură precum cel dus împtriva trupele lui Ho Și Min. Sunt victime și eroi de fiecare parte a baricadei. Ultimul soldat care a devenit legendă în urma sacrificiului făcut este Andrei Popescu din Militari, care a pierit în urma unei ambuscade puse la cale de o patrulă de controlori RATB.

„Este vorba de război asimetric pentru că șoferul a oprit între stații și a lăsat controlorii să urce, practic nu am avut nicio șansă. M-au încolțit din trei direcții diferite și mi-au cerut legitimația de călătorie. Evident că nu aveam niciun leu pe ea, nu circul cu bani la mine din motive de securitate națională”, a declarat victima abuzului reprezentanților statului paralel.

Acesta a declarat că ceilalți călătători din autobuz aveau bilete pentru că le-a plătit Soroș transportul, tocmai ca să arunce o pată pe imaginea oamenilor cinstiți din România. Acesta a mai spus că, în opinia sa, fapta nu există întrucât avea de mers doar două stații și conform legii primele două stații sunt gratuite, abia de la a treia trebuie să fii taxat pentru transport. „RATB-ul a fost făcut de Ceaușescu pentru noi toți, pentru muncitori, de ce să câștige primăria bani de pe urma mea”, a strigat dl. Popescu. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

19 februarie 2018 16:22
Citește mai mult despre: RATB represalii statul paralel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult