România este asaltată de sorosiști. Recent a fost demascată o întreagă rețea de adepți ai ideologului miliardar, care sunt atât de îndoctrinați și orbiți de Soros încât și-au botezat copiii George, exact cum îl cheamă și pe principalul dușman al statului nostru. Evident, miliardarul nu doar că nu recunoaște, dar tace agresiv, ca de obicei.soros_bani_ragusiti.jpg

”Agenții noștri infiltrați de la Oficiul de Stare Civilă susțin că zilnic vin români, care absolut pe față își botează copilul George, spunând că așa îl chema pe bunicul, sau pe naș, ca și cum noi am fi proști și n-am ști cum stau lucrurile de fapt”, explică Liviu Dragnea.

”Spuneați că sunt nebun, că unde sunt toți sorosiștii. Avem 450 de copii numiți George numai în primele 6 luni. De asta ce mai ziceți?”, a tunat Dragnea.

Acesta susține că părinții care își botează copiii George, cu excepția țiganilor excentrici, ar trebui dați afară de la serviciu, sau chiar arestați, pentru subminarea puterii de stat: ”Dacă nu facem nimic, peste 20 de ani ăștia n-or să mai aibă nevoie de rețele, o să se știe după nume, ca o parolă, că sunt oamenii lui Soros”, spune Dragnea.

beretnr4bnnrmic.png

Dacă ți-a plăcut acest articol, sigur o să-ți placă și berea Times New Roman. Nu că vrem să ne lăudăm, dar ne pricepem la bere cel puțin la fel de bine ca la scris virale. Convinge-te singur: bereatnr.ro/shop!

Scris de Ionut | Tuesday, 22.08.2017 12:53 Social

National Cinematografic