Revenim la normal! Conservatorul din Bucureşti va produce din nou conserve

Cândva mândria industriei alimentare bucureştene, Conservatorul renaşte din propria cenuşă! După ce ani de zile angajaţii Conservatorului au fost nevoiţi să supravieţuiască dând lecţii de muzică, un investitor american a preluat celebra fabrică de conserve, dotând-o cu tehnologie modernă şi obţinând toate avizele necesare reluării producţiei.

„Chiar astăzi a ieşit pe poarta Conservatorului prima conservă din 1989 încoace. Fasole cu cârnaţi. Delicioasă! Sunt foarte emoţionat. Am crescut cu pateu şi şprot în sos tomat de la Conservator. Nici murăturile nu erau de lepădat, chiar dacă un pic cam acre pentru gustul meu. Poate tura asta nu le mai fac atât de acre”, spune Marcu Anton, proaspăt reangajat lipitor de etichete după ce timp de 30 de ani a lucrat ca profesor de clavecin.

„Curând vom da drumul şi producţiei de conserve de peşte. Să nu uităm că la Conservatorul din Bucureşti s-a făcut prima conservă de caras din Estul Europei, iar stavrizii în ulei ambalaţi la noi ajungeau pe mesele amatorilor de delicii marine din întreaga lume”, adaugă Serghei Şevarnaşvili, reprezentantul companiei americane Borkan Foods.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
27 ianuarie 2022 13:14
Citește mai mult despre: conservator conserve

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult