Revoltați! Vasluienii cer să înceapă odată școala, că nu au loc în birturi și ei, și elevii

Vasluiul stă pe un butoi cu pulbere din cauza deciziei autorităților de a amâna începerea școlii cu o săptămână. Localnicii se plâng că, din cauză că elevii nu merg la școală, efectiv nu mai găsești o masă liberă în birturile din județ. Și nici băutură nu pare să mai fie multă în județ, maxim pentru 2-3 zile.

”Nu e loc și pentru noi, și pentru ei!”, e revoltat vasluianul Ghiocel Asimionesei. ”Am ajuns să bem ca animalele, în picioare, printre mese, sau chiar mai rău de-atât, afară în frig. Asta e o încălcare gravă a drepturilor omului. Unde s-a pomenit să stai să bei în picioare toată ziua? Dăm autoritățile în judecată la CEDO dacă nu începe odată școala.”

Vasluianul îi atacă dur și pe elevi, despre care spune că fac județul de rușine. ”Ce fel de vasluieni sunt ăștia, care stau și câte 2-3 ore ca să dea gata un litru de tărie? Păi îl bei în jumătate de oră, nu în câteva ore, că d’aia ești vasluian! Ca să nu mai zic că beau și tot felul de ciudățenii, vodcă cu suc de mere, cola cu rom sau Tedy cu samahoancă”, s-a revoltat Ghiocel Asimionesei.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
11 ianuarie 2017 12:00
Citește mai mult despre: bautura scoala Vaslui

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult