Revoltător! O gospodină a inventat salata boeuf Hawai, cu ananas în loc de castraveți murați

@
28 decembrie 2024 09:52
Revoltător! O gospodină a inventat salata boeuf Hawai, cu ananas în loc de castraveți murați

Românii au încă un motiv să se certe toată ziua pe mâncare, în afară de sarmalele ardelenești versul cele moldovenești sau dacă micii se mănâncă cu sau fără pâine. O gospodină care a dorit să aducă un aer fresh în bucătărie a inventat salata boeuf Hawai, în care folosește ananas pe post de castraveți murați.

„Nu toată lumea are castraveți murați în casă, pe când un ananas găsești imediat și, dacă nu, poți să mergi până la chioșc să iei unul, când iei și țigări. În bucătărie este bine să experimentezi. Și-apoi, întrucât ananasul merge cu pizza, de ce nu ar merge și cu salata boeuf?”, a explicat gospodina.

Aproape imediat piepturile românilor, unul din cele mai gurmande popoare europene, au fost umplute cu ură iar aceasta a ieșit afară sub formă de urlete isterice. Certurile despre cum ar trebui să fie salata beouf, cu sau fără ananas, au continuat până târziu în noapte când s-a terminat vișinata.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi