Revoltător! Un român a stat 8 ore la coadă la ANAF doar ca să-l anunţe pe funcţionar că el e vegan

Alertă în Capitală! O bestie fără conștiință bântuie ghișeele de prin oraș și stă aiurea la cozi, încurcând lumea care chiar are treabă. Odată ajuns la funcționar, acest scelerat, care nici măcar nu are dosar cu șină, nu face altceva decât să spună că el e vegan, după care pleacă.

”Eu m-am prins că e vegan. Mirosea a linte și ronțăia goji cât a stat la coadă. Am presupus că vrea să depună declarația 200, dar de fapt se băga în vorbă cu cei de la coadă și se lauda că el mănâncă numai leurdă de 2 săptămâni și că de Paști și-a făcut pască din tofu și lapte de migdale”, explică Marian Coltea, persoană care a văzut veganul, dar nu a intervenit.

La un ghișeu de la ANAF Rosetti, veganul a devenit agresiv și a fost chemată paza. Acesta urla că de ce nu sunt puși niște biscuiți vegani prin sediu, ca să ai ce ciuguli cât stai la coadă și că e inadmisibil ca portarul să miroasă a mici. Până la urmă, veganul a fost bătut de cetățeni și i s-a îndesat pe gât o șaorma de vită, pe care a mâncat-o, semn că până la urmă înainte să fie vegan era totuși român.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
19 aprilie 2017 10:07
Citește mai mult despre: ANAF ghiseu vegan

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult