Rezultate admitere la liceu 2022. Unde a fost repartizat premierul Ciucă

Rezultatele de la repartizarea computerizate la licee au fost publicate pe edu.ro, joi la ora 10.00. Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au aflat la ce licee au intrat. Printre ei se numără și premierul Marian Ciucă.

Conform datelor ministerului Educației, cu nota generală de 3,45, acesta a fost repartizat la Liceul Tehnologic Forestier Râmnicu Vâlcea, o unitate de învățământ de elită de pe strada Calea lui Traian din localitate. Acolo premierul a ales secția de „științe ale naturii” pentru că i s-a părut mai ușoară.

Deocamdată încă nu s-au făcut verificări în privința diplomei de absolvire 8 clase a premierului României, deși există suspiciuni că aceasta ar fi falsă. Judecătorul care a primit sesizările le-a clasat pe toate și a ieșit la pensie la doar 28 de ani pentru a putea fi angajat în ministerul Apărării pe post de general cu patru stele, grad pe care l-a obținut odată cu intrarea în rezervă, la 24 de ani. Premierul Marian Ciucă a anunțat că, atât cât îi va permite timpul, va participa la cursuri, dacă nu cumva este solicitat să apară la televizor sau în poze în care pare că ar conduce ședința de guvern.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

14 iulie 2022 16:30

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult