Rezultate finale: peste 60% dintre români au ales uleiul Floriol şi făina Băneasa

În urma numărării a peste 99% din voturi, Biroul Electoral Central a comunicat că peste 60% din votanţi au ales Floriol şi Băneasa.

„Aşa cum era de aşteptat, românii au votat din ură faţă de Unisol şi Dobrogea, alegând în masă partidele care au oferit ulei Floriol şi făină Băneasa”, susţine Paula Pantea, preşedinte BEC.

În aceste momente reprezentanţii BEC susţin că scorul electoral nu mai poate fi răsturnat, întrucât mai sunt de numărat doar 1% din opţiunile electoratului.

„Au fost localităţi în care s-a dat exclusiv Floriol, Unisol n-a avut nicio şansă. S-a dat Floriol inclusiv celor care nu au votat, atât de popular a fost. Situaţia a fost asemănătoare pe rivalitatea Băneasa-Dobrogea.

Potrivit BEC, făina ungurească Finom Liszt a trecut la limită pragul electoral, cu 5,03% din opţiunile electoratului.

„Ca de obicei, Finom Liszt este la un procent mic, având în vedere specificul acestui tip de făină, însă în acest an Finom Liszt chiar a avut emoţii, riscând să nu intre în Parlament”, a mai declarat preşedintele BEC.

Potrivit BEC, 3% au înregistrat alte alimente de bază, însă rezultatele acestora sunt irelevante în ce priveşte intrarea în Parlament.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
10 decembrie 2012 17:30

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult