Român amendat cu 20.000 de lei după ce a râs de scorul la Solitaire al unui bugetar
O nouă premieră în România: azi s-a dat prima amendă pe baza legii care sancționează lipsa de respect față de funcționarii publici. A pățit-o un bărbat din București, care a comis probabil unul dintre cele mai batjocoritoare gesturi la adresa unui funcționar public: a râs de scorul lui la Solitaire.
Bărbatului i-a fost aplicată amenda maximă, de 20.000 de lei. Dar chiar și așa, bugetarul consideră că amenda este mult prea mică având în vedere jignirea a cărui victimă a fost. „Cum pot să mă mai uit eu în ochii colegilor după o asemenea denigrare? Risc să fiu marginalizat de toată lumea de la birou”, s-a plâns acesta, cu ochii în lacrimi.
Pe de altă parte, cetățeanul consideră că gestul lui a fost cât se poate de firesc. „Îl știu pe acest bugetar de ani de zile și de fiecare dată când l-am prins la ghișeu, el juca Solitaire și mă ținea să aștept cu orele. Deci joacă Solitaire de ani de zile, ar trebui să fie maestru la joc, dar el are scor de începător. Deci e absurd să fiu amendat pentru că am râs de scorul lui. Chiar are un scor mic, n-am greșit cu nimic”, s-a apărat acesta.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.