Român cu certificat de revoluţionar: Am participat la mişcarea de revoluţie a planetei!

Eroii chiar nu mor niciodată! Un român a obținut certificat de revoluționar cu merite deosebite, pentru că a participat la mișcarea de revoluție a Pământului de mai bine de 29 de ani. Tânărul spune că revoluție pot face toți și că e irelevant că el nu era nici măcar născut în 1989, anul Revoluției din România.

Eroul revoluționar este modest și spune că probabil revoluția Pământului ar fi avut loc și fără el, dar totuși insistă că el a fost acolo. ”Șuierau cometele, asteroizii peste tot în jur, dar am rămas ferm pe planeta asta, nu am plecat, ca alții, spre alte planete, să se căpătuiască”, spune revoluționarul.

Întrebat dacă i-a fost frică, revoluționarul spune că au fost și momente mai tensionate, când pământul se apropia de periheliu și soarele dogorea tot mai tare, dar s-a calmat după ce s-a răcorit cu o bere: ”Eu m-am implicat, am făcut ceva, nu am discutat doar despre Covid, ca toți ceilalți de la terasă”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
21 decembrie 2020 16:10
Citește mai mult despre: revolutie

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult