Român mort de epuizare. A încercat timp de 48 de ore să-şi achite taxele online

Avea 45 de ani şi tot nu s-a învăţat minte! Un român a făcut comoţie cerebrală şi a murit de epuizare după ce a stat la calculator 48 de ore, în încercarea stupidă de a-şi achita taxele online. Acum, rudele trebuie să plătească o taxă online pentru a obţine certificatul de deces, pentru că, strict juridic, omul murise pe saitul Ghişeul.ro.

„L-am auzit cum înjură, mi-a fost frică să intru în cameră. A plecat de acasă de mai multe ori, mi-a spus că trebuie să se ducă la primăria de sector ca să-i dea de acolo o parolă. Pe urmă a zis că până să ajungă acasă îi expirase parola”, explică Mioara Papuc, soţia victimei.

Se pare că omul era la doar un pas de a intra pe contul de pe Ghieşeul.ro. Mai avea de dus doar o certificatul de căsătorie în original la Casa de Pensii Sebeş, unde se născuse, pentru a i se elibera viza. Experţii de la Ghişeul.ro spun că fără acest pas, esenţial, e imposibil să ţi se identifice la rolul fiscal terenul aferent domiciliului, cotă indiviză: „Trebuie respectată procedura. Noi nu putem permite ca la buget să intre bani din cine ştie ce surse. Aici nu e Norvegia!”, a declarat Robert Acrişor, de la Ghişeul.ro.

Articolele TNR merg cel mai bine c-o bere TNR alături. Comand-o, c-avem livrare gratuită în toată țara.

Scris de Ionut
14 ianuarie 2016 13:01

Alte articole

Vezi mai mult