România e țara din UE cu cele mai puține autostrăzi blocate de zăpadă

Ultimul barometru Eurostat arată România fruntașă la întreținerea infrastructurii rutiere și pregătirea pentru evenimente meteo neprevăzute. Astfel, conform raportului emis de institutul de statistică al UE, țara noastră are cele mai puține autostrăzi blocate de zăpada căzută în ultimele zile. 

„Hai să rămânem cu picioarele pe pământ, nu putem susține că rezultate acestui raport sunt meritul guvernului nostru. Vorbim de o muncă dusă de mai multe administrații de-a lungul timpului, muncă pe care dorim s-o continuăm. E o lecție pe care trebuie s-o învățăm cu toții, sădești ceva acum, investești, sacrifici, și poate rezultatele se vor vedea peste 30 de ani”, a recunoscut premierul în cadrul comandamentului de iarnă.

Eurobarometrul mai conține și alte vești bune: țara noastră este pe ultimul loc în privința accidentelor rutiere cauzate de zăpadă pe autostrăzi dar are și printre cele mai fiabile drumuri. În România sunt cele mai puține autostrăzi aflate în reparații din Europa iar costurile de întreținere ale autostrăzilor noastre sunt infinit mai mici decât cele în țări care se pretind deștepte, cum ar fi Germania.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

6 februarie 2020 13:20
Citește mai mult despre: autostrazi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult