România ia primele măsuri împotriva plecării tinerilor din ţară! La Vama Nădlac s-a dat cu superglue pe jos

Suntem pe ultimul loc în UE la păstrarea în ţară a tinerilor calificaţi, dar situaţia e pe punctul de a se schimba! Programul noului Guvern prevede o serie întreagă de măsuri de combatere a migraţiei spre Vest, iar primul pas, o fâşie de 500 de metri de superglue în Vama Nădlac, a fost deja pus în aplicare.

“Pe o porţiune de jumătate de kilometru, şoseaua spre punctul de frontieră Nădlac a fost acoperită cu un adeziv puternic, care îi va descuraja pe românii dornici să evadeze. Pardon, să îşi părăsească plaiurile natale”, spune Geani Zulea, comandant al Poliţiei de Frontieră. “Dacă efectul va fi cel scontat, vom împrăştia lipici şi la celelalte vămi, fapt care va reduce considerabil acest trend îngrijorător al migraţiei.”

„Chiar aseară discutam cu un tânăr medic, e şi acum aici. Spunea că dacă nu era lipiciul, era stabilit în Franţa încă de ieri!”, adaugă vameşul.

Printre alte măsuri de convingere a românilor să rămână în ţară se numără hârtia imensă de muşte care va prinde avioane la Otopeni, câteva şine de tren furate strategic şi electrificarea Mării Negre, transmit surse din cadrul Executivului.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
5 februarie 2018 15:08
Citește mai mult despre: migratie tineri Vama Nadlac

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult