România importă peste 80% din teoriile conspiraţiei. Producţia autohtonă, la pământ

Cunoscută cândva ca „conspiraţionistul Europei”, România a ajuns în coada clasamentului la producţia de teorii ale conspiraţiei! Un studiu îngrijorător arată că peste 80% din cretinismele funambuleşti consumate în România sunt importate, majoritatea la mâna a doua, din ţări precum Rusia, Filipine, Uganda sau Shambala.

„E o adevărată tragedie naţională. Cu investiţii suficiente şi autostrăzi puse la punct, ţara noastră ar putea prosti lejer 80 de milioane de persoane, dar iată-ne în situaţia de a crede baliverne din afară. Când mă gândesc ce tradiţie avem, îmi dau lacrimile. Ştiţi că Petre Ispirescu a inventat reptilienii?”, spune Marcel Anton din Găeşti, printre ultimii producători de teorii conspiraţioniste artizanale.

„În anii 90, uzine precum Funar sau Lorin Fortună puteau produce 100, 200 de conspiraţii pe zi. Şi erau din alea româneşti, bio, cu unguri, tuneluri, sfincşi, Ceauşescu şi Henri Coandă. N-aveau moarte! Nu ca porcăriile astea reciclate cu 5G şi Qanon, pe care le demontezi cu un şut mai zdravăn”, adaugă conspiraţionistul găeştean.

„Eu zic că e o conspiraţie. De-aia nici nu ne primesc în Schengen, pentru că le e frică conspiraţioniştilor olandezi că stricăm piaţa cu conspiraţiile noastre româneşti!”, îşi dă cu părerea Decebal Popescu din Bistriţa, unul din puţinii experţi în geto-dacii cu capul ţuguiat de pe Atlantida care îndoiau cristale cu puterea celui de-al treilea ochi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
30 decembrie 2021 14:32

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult