România, încă un record trist. Avem cei mai mulți crăcănați din Uniunea Europeană

Imediat se împlinesc decade de la intrarea României în Uniunea Europeană și clivajul între țara noastră și țările dezvoltate se adâncește în loc să se micșoreze. Este deja cunoscut faptul că suntem la coada clasamentului în privința sistemului de sănătate iar în privința numărului de crăcănați suntem pe ultimul loc.

„România nu a avut o strategie clară în privința rezolvării crăcănaților și astfel am ajuns în această situație rușinoasă. De 10 ani de zile se vorbește de construirea unui ambulatoriu de crăcănați la spitalul Sf. Ioan dar, din păcate, totul este încă la nivel de discuții”, precizează specialistul în ortopedie Decebal Popescu, care a scris numeroase lucrări științifice pe subiect.

Problema este cu atât mai gravă cu cât în perioada comunistă existau tratamente pentru crăcănați, aceștia primeau de la medicul de familie un elastic cu care să-și lege picioarele, să le apropie mai mult, și erau chemați periodic la control pentru a se vedea evoluția stării de crăcănare. Mai mult, la Breaza exista un sanatoriu pentru crăcănații în stadiu terminal, din păcate clădirea a fost retrocedată după Revoluție și acum se află în paragină, pentru că noul proprietar nu are bani s-o întrețină.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

19 iunie 2023 12:24
Citește mai mult despre: clasament cracanati Romania Uniunea Europeana

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult