România încearcă să atragă fabrica Volkswagen: „Avem 80.000 km REALI de autostradă”

Ministrul român de resort, Geanni, s-a deplasat astăzi în Germania pentru a discuta cu oficialii Volkswagen în privința construirii unei fabrici pe teritoriul țării noastre. Oficialul român a dat asigurări că România are 80.000 de kilometri REALI de autostradă.

„E autostradă lină, dreaptă, ca nouă, nu bate, nu troncăne, accept orice test. Dacă acceptați afacerea pun de la mine și un set de cauciucuri de iarnă, două parasolare și casetofonul, casetofonul vi-l dau gratis”, a fost propunerea venită din partea României. 

Conducerea VW a anunțat că se va gândi la propunere dar că, la o adică, ar accepta și o șpagă, nu e ca și cum la nivelul lor oamenii nu știu să încaseze bani. O sursă din Bavaria a declarat că există un aer tensionat în zonă după ce au aflat că francezii știu să facă afaceri, să ia mită și să facă și cartel pentru a nu mări salariile în timp ce nemții nu-s în stare nici măcar să facă computerul de bord la BMW să funcționeze decent. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

18 octombrie 2019 16:34
Citește mai mult despre: autostrada

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult